Etapa 6 / RECUPERAREA
Recuperarea este perioada din procesul de după divorț în care începi să-ți dai seama că totul s-a încheiat în ceea ce privește relația cu partenerul tău și începi sa te uiți la aspecte, domenii și arii din viata ta cum ar fi singurătatea, prietenia, vinovăția, renunțarea, ca la niște cărămizi care te reconstruiesc.
Când se încheie o relație trăim sentimentul celei mai profunde singurătăți pe care am cunoscut-o vreodată. Ai impresia că nu vei mai cunoaște niciodată o relație de iubire, iar gândul că singurătatea de moment se va extinde pentru totdeauna te copleșește.
Vei putea vreodată sa te simți bine singură?
Vei putea scăpa vreodată de acest sentiment de pustietate?
Vrei să înțelegi de ce s-a încheiat relația ta. Și, dacă îți poți da seama de ce s-a ajuns la separare, poți face o schimbare care să-ți permită să construiești în viitor o relație diferită.
Vei începe sa-ți dai seama și de influențele familiei din care provii. Vei descoperi poate că te-qai căsătorit cu cineva foarte asemănător cu părintele cu care nu te-ai împăcat niciodată și că încerci să finalizezi în relația ta de adult sarcini nerezolvate în perioada copilăriei tale.
Recuperarea este o perioadă de tranziție, de transformare și se realizează pe măsură ce îți însușești noi modalități de a relaționa cu tine și cu cei din jurul tău. Este începutul eliberării tale. În această etapă sinceritatea, iubirea și încrederea te vor conduce într-o călătorie spre tine însăți, iar relaționarea pe această nouă construcție te va aduce din nou în contact cu alte persoane.
RECUPERARE CU SINCERITATE
Pentru ca o relație să fie una de iubire autentică trebuie ca între cei doi parteneri să existe sinceritate. Atunci când ajungem în situația de a ne pune măști ca să ne ascundem temerile, suspiciunile sau dezamăgirile noastre, începem o viață de ambiguitate din care putem să ieșim fie printr-o resetare a căsniciei, fie printr-un divorț.
Dacă în relație ne punem măști pentru că ne este teamă să ne confruntăm cu realitatea mariajului nostru, când trecem prin divorț arborăm masca puterii. Cu alte cuvinte, nu e loc de vreo slăbiciune pentru tine, trebuie ca toți cei din jurul tău să vadă că ești bine înfiptă pe picioare și că nimic din lumea asta nu te poate doborî. Ceva de genul “Nu mor caii, când vor câinii”. Numai că, de cele mai multe ori în spatele acestei măști, se ascund durerea și neajutorarea ta. Și tu în loc să aduci alinare sufletului tău, te distanțezi de toți cei care ți-ar putea oferi confortul apropierii, siguranța de a vorbi despre frământările tale și intimitatea unei discuții purtate cu sinceritate. Ceea ce poate nu realizezi, este că prin masca ta, cei apropiați ție, văd absolut tot ceea ce înverci tu să ascunzi, uneori cu o claritate mai mare decât te poți tu însăți privi.
RECUPERARE CU IUBIRE
Pentru a fi capabil să iubești pe cineva trebuie ca în primul rând să te iubești pe tine.
Te îndrăgostești de ceea ce îți imaginezi tu despre cel/cea care aprinde în tine focul pasiunii și atunci când flacăra pălește începi să sesizezi diferențele și ești dezamăgit/ă, iubirea se evaporă, iar relația se rupe. Dacă totuși reușești cumva să depășești acest stadiu, există șansa ca relația ta de iubire să devină una firească.
Mulți oameni iubesc imatur, unii reușesc să crească în interiorul relației, alții învață să iubească matur după destrămarea unei relații imature.
Dar ce înseamnă o relație imatură?
Este atunci când îți pui partenerul pe un piedestal, atunci când lași gelozia să-ți erodeze relația, atunci când iei/dăruiești prea mult fără să dai/primești nimic în schimb, când îți închipui că partenerul tău este răspunsul la toate problemele tale, atunci când nu accepți să faci niciun fel de compromis.
Primul pas pe care trebuie să-l faci ca să fii capabil/ă să iubești matur este să înveți să te iubești pe tine. Divorțul cu care te confrunți va fi mai puțin traumatizant, procesul de tranziție către o viață nouă, deși dureros și consumator de energie, mai lin. Pentru că centrul universului tău vei fi tu, o persoană întreagă și pe deplin conștientă de propria valoare.
Etapa 7 / RECONSTRUIM ÎNCREDEREA
Dacă ai fost profund rănită de cel cu care ți-ai petrecut ani buni din viață, mai ales dacă ai îndurat infidelitatea, vei fi tentată să spui „Nu voi mai avea niciodată încredere în bărbați!”
Este cumva normal acum să te îndoiești de capacitatea ta de a avea încredere în tine și în alții. Și uite așa, desi să întâlnești pe altcineva poate fi revigorant pentru tine, după ce ai depășit toată durerea pe care o implică un divorț, devine înfricoșător în aceeași măsură.
Incapacitatea de a avea încredere într-un nou partener poate lua mai multe forme – de la senzația că nu sunt cinstiți în sentimentele lor, până la faptul că dețin secrete ascunse; sau acela că nu își vor putea ține promisiunile făcute.
Ce poți să faci ca să-ți restabilești încrederea după o separare dificila?
1. Rana de iubire își poate avea originea mult mai devreme în viață. Deci întreabă-te dacă lipsa ta de încredere este cauzată de acțiunile fostului partener sau este vorba de propriile tale probleme mai vechi și nerezolvate.
2. Încearcă să ai încredere în propriile percepții și acordă atenție semnalelor roșii. Păstrarea unui jurnal te poate ajuta să faci acest lucru.
3. Asumă-ți responsabilitatea pentru propriile reacții și a modului disctructiv în care îți pot impacta relația. Concentrează-te pe schimbarea mentalității tale neîncrezătore.
4. Oamenii mai fac și greșeli câteodată, așa că nu te grăbi să presupui că acțiunile partenerului au fost intenționate și deliberate. O discuție pe un ton calm poate aduce multă claritate acestei situații.
5. Ne naștem cu tendința de a avea încredere în ceilalți, însușire pe care putem să ne-o pierdem pe parcursul vieții din cauza felului în care am fost crescuți sau a experiențelor pe care le-am acumulat. Cu mult curaj și perseverență vei transforma toate rănile din viața ta în lecții și nu într-un motiv de a nu mai căuta fericirea.
Etapa 8 / RECADRAREA
În psihologie și terapie, recadrarea se referă la schimbarea modului în care percepem și interpretăm evenimentele, situațiile sau experiențele vieții noastre. Vorbim practic despre schimbarea perspectivelor și a gândirii noastre pentru a ne ajuta să vedem lucrurile într-un mod mai pozitiv sau constructiv. Este o tehnică frecvent utilizată în terapia cognitiv-comportamentală și în alte tipuri de terapie pentru a ajuta oamenii să facă față stresului, anxietății, depresiei și altor probleme de sănătate mentală.
În recuperarea ta după divorț, recadrarea implică schimbarea modului în care privești această experiență. În loc să o vezi ca pe un eșec personal, ai putea recadra situația ca fiind o oportunitate de creștere personală și de descoperire a unei noi identități sau de a avea mai multă autonomie în viața ta.
De exemplu, în loc de „Am eșuat în căsnicia mea” vei putea spune „Am învățat multe lecții valoroase cât am fost căsătorit(ă) și acum sunt mai puternic(ă) și mai înțelept(ă).” Sau în loc de „Nu pot face față singur(ă) vieții”, vei gândi că „Sunt capabil(ă) să mă descurc și să prosper singur(ă) și să mă bazez pe resursele mele.” Și exemplele pot continua.
Înveți așadar, singur(ă) sau cu ajutorul unui terapeut, să te raportezi la partea plină a paharului în loc de a te bloca pe cea goală, care nu-ți aduce decât o stare de insatisfacție și durere.
Etapa 9 / HRĂNEȘTE SPERANȚA
În timpul și după divorț, mai ales dacă ai fost cel/cea părăsit/ă, ești total lipsit/ă de orizont, de planuri și obiective de viitor. Te întrebi ce o să faci cu viața ta și te temi de ceea ce urmează să se întâmple cu tine. De altfel, trăiești mai mult în trecut și te gândești la vremurile de odinioară în care, fără a fi totul perfect, aveai totuși predictibilitate, confort financiar și un partener alături, cu bune și cu rele.
Cum să hrănești speranța?
1. Învață să fii singur/ă. Necesită un efort emoțional intens, dar cu perseverență, autodisciplină și curaj vei rupe lanțurile care te țin captiv/ă. Pentru că în momentul în care îți vei accepta singurătatea ca pe o parte naturală a vieții, vei putea să vezi și beneficiile pe care ți le aduce.
2. Investește în dezvoltarea ta personală. Te-ai obișnuit cu ideea că ești singur/ă, ai lăsat trecutul în urmă, așa că acum a venit timpul să te gândești la viitor și să investești în tine. Poți să înveți lucruri noi sau să-ți trezești la viață vechile pasiuni.
3. Stabilește-ți obiective. Poate fi vorba de cariera ta, de educație sau pur și simplu de dorința de a explora lumea. Vei avea astfel un scop, dar și satisfacție personală.
4. Gândește pozitiv. Începe fiecare zi într-o notă pozitivă, înconjoară-te de oameni în compania cărora te simți fericit/ă și concentrează-te asupra aspectelor bune din viața ta. În momentele de singurătate, fii bine cu tine însuți/însăți și folosește această oportunitate pentru a te cunoaște mai bine.
5. Ia pulsul cetății și fă-ți noi prieteni. Poți să te înscrii într-un club care te interesează (de carte, de grădinărit, de drumeție etc.), să faci voluntariat în folosul comunității sau pentru o cauză, să participi la diverse cursuri. Te ajută să cunoști oameni noi și să-ți lărgești cercul de prieteni.
Indiferent de parcursul pe care îl ai pentru a te adapta la noua ta viață, trebuie să știi că fiecare are propriul lui ritm și propria metodă „corectă”. Important este să-ți acorzi timp și să găsești resurse pentru a te redescoperi și a trăi o viață cu iubire de sine și plină de sens după divorț.